(1) La alegerile din data de 9 iunie 2024 se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe, sumele necesare acoperirii următoarelor categorii de cheltuieli:
a) cheltuieli pentru dotarea și funcționarea biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate;
b) cheltuieli pentru confecționarea ștampilei biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate, a ștampilelor de control ale birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate și a ecusoanelor membrilor birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate;
c) indemnizațiile membrilor biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate, ale statisticienilor și personalului tehnic auxiliar al acestuia, precum și ale membrilor birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate;
d) indemnizațiile de protocol ale personalului Ministerului Afacerilor Interne inclus în planurile de măsuri privind activitățile specifice din competență în vederea organizării și desfășurării în bune condiții a alegerilor din data de 9 iunie 2024, aprobate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne și al Poliției Române, la biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate.
(2) La alegerile din data de 9 iunie 2024, sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor pentru ambalarea, transportul, distribuirea materialelor, documentelor, terminalelor informatice și a tipizatelor prevăzute de lege în străinătate, precum și pentru serviciile de comunicații din străinătate se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe.
(3) La alegerile din data de 9 iunie 2024, sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare în vederea participării la procesul electoral ale președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate și ale locțiitorilor acestora, ale membrilor birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate desemnați de Ministerul Afacerilor Externe în condițiile prezentei ordonanțe de urgență se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe, în limitele prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările și completările ulterioare.