(1) La alegerile din data de 9 iunie 2024, alianțele electorale se constituie pe bază de protocol pentru fiecare scrutin în parte, în condițiile Legii nr. 33/2007, republicată , cu modificările ulterioare, și ale Legii nr. 115/2015 , cu modificările și completările ulterioare.

(2) Protocolul de constituire a alianței electorale se depune la biroul electoral competent în termen de 10 zile de la data constituirii acestuia.

(3) Protocolul de constituire a unei alianțe electorale, care a fost admis prin decizie a biroului electoral și care a rămas definitiv, ca urmare a necontestării sau ca urmare a pronunțării instanței competente, poate fi desființat numai prin acordul părților semnatare ale protocolului de constituire a alianței electorale.

(4) Acordul de desființare a protocolului de constituire a unei alianțe electorale se depune la biroul electoral unde a fost înregistrat acesta cu cel puțin 4 zile înaintea termenului-limită de depunere a candidaturilor.