(1) Efectuarea modificărilor în execuția bugetului de stat pe anul 2009, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, se va face de către ordonatorii principali de credite, pe baza protocoalelor de predare-preluare și a precizărilor Ministerului Finanțelor Publice.
(2) Protocoalele de predare-preluare se încheie în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și cuprind prevederile bugetare, execuția bugetară până la data preluării, structurile de personal preluate, precum și celelalte drepturi și obligații prevăzute la art. 21.
(3) Până la aprobarea legii bugetului de stat pe anul 2009, finanțarea ministerelor reorganizate conform prezentei ordonanțe de urgență se asigură în cadrul unei limite lunare de cheltuieli ce nu poate depăși de regulă 1/12 din prevederile bugetare ale anului 2008 aferente activității reorganizate.
(4) Încadrarea în limita de cheltuieli stabilită conform alin. (3) este în responsabilitatea ordonatorilor principali de credite.
(5) Până la introducerea modificărilor prevăzute la alin. (1) în bugetul de stat și în bugetele ordonatorilor principali de credite, finanțarea acestora se asigură din bugetele ordonatorilor principali de credite existenți înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(6) Deschiderea creditelor bugetare se efectuează din bugetele ordonatorilor principali de credite existenți înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și se aprobă de ordonatorii principali de credite ai ministerelor înființate în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.
(7) Personalul ministerelor nou-înființate se preia de la instituțiile ale căror structuri sau activități sunt preluate, respectiv de la instituțiile care se reorganizează, care se comasează sau care își încetează activitatea, și își menține nivelul salarizării prevăzut prin actele normative în vigoare.