(1) Pentru executarea silită a titlurilor executorii, astfel cum sunt definite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, A.A.A.S. își poate organiza corpul propriu de executori fiscali.
(2) Corpul propriu de executori fiscali se numește prin ordin al președintelui A.A.A.S. și are competență pe întregul teritoriu al țării.
(3) Procedura de executare silită pentru valorificarea activelor pusă în aplicare de către corpul propriu de executori fiscali ai A.A.A.S. se realizează potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător.