(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Agenția Domeniilor Statului se subrogă Companiei Naționale de Administrare a Fondului Piscicol în ceea ce privește drepturile și obligațiile care rezultă din contractele încheiate de aceasta cu agenții contractanți care dețin în exploatare și în administrare amenajări piscicole, precum și cu cei care au încheiat contracte de asociere în participațiune sau alte tipuri de contracte și va încheia acte adiționale în acest sens.
(2) Agenția Domeniilor Statului preia cu titlu gratuit acțiunile pe care Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol le deține la societățile comerciale cu profil piscicol, terenurile pe care sunt amplasate amenajările piscicole, precum și alte terenuri aferente amenajărilor piscicole deținute de aceasta, în baza unui protocol de predare-preluare aprobat prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.
(3) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Agenția Domeniilor Statului preia patrimoniul Companiei Naționale de Administrare a Fondului Piscicol, arhivele și documentația aferente acestuia, pe baza situației financiare întocmite la data preluării. Patrimoniul se preia pe bază de protocol, modificându-se corespunzător bugetul de venituri și cheltuieli aferent.