La data încheierii protocolului prevăzut la art. 3 alin. (2), Ministerul Fondurilor Europene preia toate drepturile și se subrogă în toate obligațiile care decurg din preluarea personalului, precum și din actele normative, contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele, memorandumurile și acordurile în care Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, prin organismele intermediare pentru Programul operațional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane și pentru Programul operațional capital uman, este parte, inclusiv în litigiile aferente activității desfășurate de acesta în calitate de organism intermediar.