(1) Prin prezenta ordonanță de urgență se instituie măsuri de simplificare și digitalizare în domeniul gestionării fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027, care au drept scop asigurarea accesului facil, transparent, nediscriminatoriu, competitiv și simplificat la fondurile externe nerambursabile, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2021/1.060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize, denumit în continuare Regulamentul (UE) 2021/1.060, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Autoritățile de management, organismele intermediare, precum și alte entități care fac parte din sistemul de management și control al programelor cofinanțate din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus și Fondul pentru o tranziție justă pentru perioada de programare 2021-2027, denumite în continuare autorități implicate în gestionarea fondurilor europene, au obligația de a pune în aplicare măsurile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență prin elaborarea, actualizarea și aprobarea sistemelor de management și control ale programelor pe care le gestionează, în cadrul procedurilor operaționale, în procesul de elaborare a Ghidului solicitantului, lansare a apelurilor de proiecte, evaluare și selecție, contractare, monitorizare și verificare și autorizare cheltuieli, precum și de a utiliza sistemul informatic unic MySMIS2021/SMIS2021+ de gestionare unitară a programelor, odată cu operaționalizarea acestuia, pentru perioada de programare 2021-2027.
(3) Măsurile reglementate de prezenta ordonanță de urgență se aplică pentru toate programele cofinanțate din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus și Fondul pentru o tranziție justă, în perioada de programare 2021-2027 în cadrul obiectivului „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică“.
(4) În vederea asigurării accesului facil, transparent, nediscriminatoriu, competitiv și simplificat la fondurile externe nerambursabile, autoritatea de management/organismul intermediar, după caz, are obligația ca în procedurile proprii să prevadă măsuri și activități care:
a) să reducă sarcina administrativă proprie, a solicitanților, a beneficiarilor și a potențialilor beneficiari;
b) să simplifice și să reducă durata proceselor de evaluare, selecție și contractare, în termenele și condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență;
c) să eficientizeze și să accelereze procesul de implementare și monitorizare a proiectelor astfel încât să asigure o utilizare eficientă a fondurilor externe nerambursabile.