Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eșalonărilor la plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 22 martie 2011, aprobată prin Legea nr. 15/2012 , se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 3 alineatul (2), literele e) și g) se abrogă. 2. După articolul 15 se introduce un nou articol, articolul 15¹, cu următorul cuprins: "ART. 15¹ Regimul special al obligațiilor fiscale de a căror plată depinde menținerea autorizației, acordului ori a altui act administrativ similar
(1) Pentru contribuabilii care au solicitat eșalonarea la plată și care trebuie să achite obligațiile fiscale într-un anumit termen pentru a se menține autorizația, acordul ori alt act administrativ similar, autoritatea competentă nu revocă/suspendă actul pe motiv de neplată a obligațiilor fiscale la termenul prevăzut în legislația specifică, iar garanțiile constituite nu se execută până la soluționarea cererii de acordare a eșalonării la plată.
(2) În situația în care cererea de acordare a eșalonării la plată a fost respinsă, contribuabilii prevăzuți la alin. (1) trebuie să achite obligațiile fiscale de a căror plată depinde menținerea autorizației, acordului ori a altui act administrativ similar în scopul menținerii actului, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei de respingere. În acest caz, o nouă cerere de acordare a eșalonării la plată se poate depune după împlinirea unui termen de 12 luni de la data comunicării deciziei de respingere.
(3) Pe perioada de valabilitate a eșalonării la plată, autoritatea competentă nu revocă/nu suspendă autorizația, acordul sau alt act administrativ similar pe motiv de neplată a obligațiilor fiscale la termenul prevăzut în legislația specifică, iar garanțiile constituite nu se execută."