Comisia Națională îndeplinește următoarele atribuții principale:

a) elaborarea Planului național pentru trecerea la moneda euro și a calendarului acțiunilor necesare pentru adoptarea monedei euro;

b) evaluarea periodică a stadiului de îndeplinire a criteriilor de convergență;

c) evaluarea cadrului legislativ în vigoare și pregătirea de noi proiecte legislative pentru introducerea monedei euro;

d) pregătirea sistemului statistic național pentru actualizarea seriilor de date;

e) monitorizarea pregătirii sistemelor naționale pentru trecerea la moneda euro, modificarea/compatibilizarea sistemului de plăți și a contabilității naționale;

f) identificarea acțiunilor necesare și a entităților care să fie implicate în organizarea de campanii de informare a publicului larg privind adoptarea euro, dezvoltarea și actualizarea unor site-uri dedicate și înființarea de puncte info help-desk pentru cetățeni și companii. Comisia Națională se va asigura că publicul este informat clar, obiectiv, în timp util și cu acuratețe ridicată despre adoptarea monedei euro;

g) stabilirea și monitorizarea elementelor specifice, respectiv circulația paralelă a monedei naționale și a euro, precum și a afișării prețurilor în moneda națională și în euro;

h) întocmirea rapoartelor de lucru periodice și transmiterea acestora către instituțiile implicate.