(1) Între Ministerul Finanțelor și F.N.G.C.I.M.M., F.G.C.R., respectiv F.R.C. se încheie câte o convenție prin care se stabilesc drepturile și obligațiile părților în derularea finanțării prin credite bancare cu garanție de stat, al cărei model va fi aprobat prin ordin de ministru.

(2) Contractele prin care F.N.G.C.I.M.M., F.G.C.R. și F.R.C. acordă garanțiile în cadrul programelor de garantare prevăzute la art. 2 , 4 , 6 și 8 constituie titluri executorii și au valoare de înscrisuri autentice.

(3) Creanțele rezultate din plata garanțiilor de stat acordate și plătite instituției de credit în cadrul programelor sunt asimilate creanțelor bugetare ale căror colectare și recuperare se efectuează de către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, conform procedurii reglementate de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător.

(4) Pentru sumele prevăzute la alin. (3) se datorează dobânzi și penalități de întârziere conform dispozițiilor Legii nr. 207/2015 , cu modificările și completările ulterioare, calculate de către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală începând cu ziua următoare datei plății sumei rezultate din plata garanției de stat și până la data stingerii inclusiv și sunt recuperate de către acestea.

(5) În cazul creditelor de investiții, în vederea recuperării sumelor rezultate din plata garanțiilor, valorificarea activelor finanțate prin credit care fac obiectul contractului de garantare în cadrul procedurii de executare silită prevăzute la alin. (3) se efectuează de către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

(6) Instituția de credit are dreptul la plata valorii de executare a garanției în cazul producerii riscului de credit, în condițiile programului.

(7) Sumele rezultate din plata garanțiilor de stat acordate de F.N.G.C.I.M.M./F.R.C./F.G.C.R., după caz, prin program, în numele și contul statului, se plătesc instituției de credit de către Ministerul Finanțelor de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor - Acțiuni generale, titlul „Alte transferuri“, cod 55, alineatul „Sume rezultate din executarea garanțiilor acordate din bugetul de stat“, cod 55.01.50, pe baza documentelor justificative prezentate de F.N.G.C.I.M.M./F.R.C./F.G.C.R., după caz, și se recuperează de la beneficiarul programului în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(8) Pentru toate categoriile de credite garantate în cadrul programului, pierderile trebuie suportate proporțional cu procentul de garantare și în același mod de către instituția de credit și statul român, prin Ministerul Finanțelor.

(9) După efectuarea plății prevăzute la alin. (7) , Ministerul Finanțelor informează F.N.G.C.I.M.M./F.R.C./F.G.C.R., după caz, cu privire la efectuarea plății și la data acesteia, iar F.N.G.C.I.M.M./F.R.C./F.G.C.R., după caz, întocmește un înscris, act premergător procedurii de executare silită, prin care se individualizează creanța rezultată prin plată.

(10) În termen de 15 zile calendaristice de la data primirii informării prevăzute la alin. (9) , F.N.G.C.I.M.M./F.R.C./F.G.C.R., după caz, transmite înscrisul prevăzut la alin. (9) debitorului beneficiar al finanțării garantate, precum și spre informare instituției de credit finanțatoare.

(11) Înscrisul prevăzut la alin. (9) , împreună cu dovada efectuării procedurii de transmitere către debitorul beneficiar al finanțării garantate, însoțite de contractul de garantare și de documentele prevăzute în schemele de ajutor de stat asociate programelor aprobate prin prezenta ordonanța de urgență, se înaintează organelor fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru aplicarea măsurilor de executare silită, potrivit Legii nr. 207/2015 , cu modificările și completările ulterioare.

(12) Prin derogare de la prevederile art. 258 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 , cu modificările și completările ulterioare, sumele provenite din valorificarea potrivit alin. (5) a activelor finanțate din creditul de investiții garantat în cadrul programului, pentru care a fost instituită ipoteca legală proporțional cu procentul de garantare, se eliberează și se distribuie proporțional cu riscul asumat de fiecare dintre părți, între statul român, prin Ministerul Finanțelor, și instituția de credit după deducerea cheltuielilor de orice fel, făcute de către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu urmărirea și conservarea bunurilor al căror preț se distribuie.

(13) Organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală sunt obligate să înștiințeze din oficiu instituția de credit în favoarea căreia au fost înscrise ipotecile legale, pentru a participa la distribuirea prețului.

(14) Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită se va consemna de îndată de către executorul fiscal din cadrul organului fiscal competent al Agenției Naționale de Administrare Fiscală într-un proces-verbal, care se va semna de toți creditorii îndreptățiți.

(15) În cazul debitorilor care intră în procedura insolvenței după comunicarea de către F.N.G.C.I.M.M./F.R.C./F.G.C.R., după caz, organelor fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală a documentelor prevăzute la alin. (11) , înscrierea la masa credală pentru creanța rezultată din plata valorii de executare a garanției de stat se realizează de către acestea.

(16) Sumele recuperate ca urmare a punerii în executare a contractului de garantare, precum și cele recuperate ca urmare a punerii în executare a garanțiilor prevăzute la art. 10 alin. (1) de către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, proporțional cu procentul de garantare, în limita creanței rezultate din valoarea de executare a garanției de stat se fac venit la bugetul de stat și se încasează într-un cont de venituri bugetare distinct.