(1) Se aprobă Programul GARANT CONSTRUCT destinat proiectelor privind îmbunătățirea eficienței energetice, investiții în domeniul energiei verzi și aliniere la obiectivele de mediu implementate de IMM-uri din sectorul construcțiilor și unități administrativ-teritoriale.

(2) În cadrul programului prevăzut la alin. (1) se aprobă Subprogramul de susținere a proiectelor de investiții pentru IMM-urile din sectorul construcțiilor și Subprogramul de susținere a proiectelor de investiții de scară mică pentru unitățile administrativ-teritoriale, care presupun finanțarea unor activități din sectorul construcțiilor.

(3) În cadrul programului prevăzut la alin. (1) sunt eligibile următoarele categorii de cheltuieli:

a) achiziția de echipamente și utilaje de construcții, logistică industrială, inclusiv pentru demararea de activități noi în sectorul construcții;

b) construcția, achiziția, amenajarea de hale pentru uz propriu, inclusiv pentru demararea de activități noi în sectorul construcții;

c) achiziția de echipamente, softuri, consultanță pentru transformarea digitală a beneficiarilor care derulează contracte în sectorul construcții;

d) achiziția de echipamente în vederea alinierii la obiectivele de mediu care să genereze eficiența consumului propriu, panouri solare, stații de biogaz, stații de reciclare;

e) finanțarea capitalului de lucru pentru achiziția de materiale de construcții, combustibil, energie;

f) plata salariilor pentru IMM-urile care derulează contracte în sectorul construcții.