(1) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale vor supune Guvernului spre adoptare proiectele de acte normative pentru reglementarea masurilor privind înființarea, reorganizarea, organizarea și funcționarea lor, după caz, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

(2) Ministerele și celelalte autorități ale administrației publice centrale care preiau instituții și autorități publice în subordine sau în coordonare vor prelua și atribuțiile specifice ministerelor și autorităților administrației publice în subordinea sau în coordonarea cărora s-au aflat entitățile preluate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(3) Unitățile care funcționează în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea instituțiilor desființate, care își încetează activitatea sau ale căror structuri ori activități au fost preluate potrivit prezentei ordonanțe de urgență, trec, în mod corespunzător, în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea instituțiilor nou-înființate.

(4) Autoritățile administrației publice centrale și instituțiile publice nou-înființate sau care preiau activități de la alte instituții publice ori structuri vor prelua, în mod corespunzător, toate drepturile și obligațiile instituției desființate sau care își încetează activitatea ori ale structurii sau activității din domeniile preluate, inclusiv personalul și bunurile mobile și imobile aflate în administrarea sau, după caz, în proprietatea acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministeriala, republicată, și ale Hotărârii Guvernului nr. 2/2001 pentru aprobarea structurii și conținutului protocolului de predare-primire întocmit de membrii Guvernului și de conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administrației publice la expirarea mandatului.