(1) Nerespectarea măsurilor provizorii și asigurătorii prevăzute la art. 10 se sancționează cu amendă civilă între 1.000 lei și 10.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv între 0,1 și 1% din cifra de afaceri realizată anul anterior pentru persoane juridice, dar nu mai puțin de 10.000 lei. La individualizarea cuantumului amenzii, instanța se va asigura că aceasta este eficientă, proporțională și cu efect de descurajare în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei.

(2) Amenda civilă prevăzută la alin. (1) se stabilește în funcție de gravitatea faptei, de către instanța învestită cu judecarea litigiului, prin încheiere executorie, dată în cameră de consiliu, care poate fi atacată cu apel în 15 zile de la comunicare, la instanța superioară. Cauza se judecă de urgență în cameră de consiliu. Hotărârea instanței de apel ne este supusă niciunei căi de atac.

(3) Instanța poate dispune obligarea la plata de daune cominatorii între 100 și 5.000 lei pe zi de întârziere pentru nerespectarea măsurilor aplicate potrivit prevederilor art. 10 .

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1):

a) în cazul în care în anul financiar anterior sancționării persoana juridică nu a înregistrat cifră de afaceri, va fi luată în considerare cifra de afaceri aferentă anului financiar în care aceasta a înregistrat cifra de afaceri, an imediat anterior anului de referință pentru calcularea cifrei de afaceri în vederea aplicării sancțiunii;

b) în cazul persoanei juridice nou-înființate, care nu a înregistrat cifră de afaceri în anul anterior sancționării, aceasta va fi sancționată cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei;

c) în cazul în care cifra de afaceri realizată în anul financiar anterior sancționării nu poate fi determinată, persoana juridică va fi sancționată cu amendă de la 10.000 la 100.000 lei.