(1) Măsurile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență au în vedere următoarele principii:
a) asigurarea proporționalității acestora în raport cu obiectivul urmărit;
b) evitarea creării de obstacole în calea comerțului legitim pe piața internă;
c) instituirea de garanții corespunzătoare împotriva utilizării lor abuzive.
(2) La aplicarea măsurilor, procedurilor și acțiunilor reparatorii prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, instanța se va asigura că acestea:
a) sunt corecte și echitabile;
b) nu presupun o complexitate sau costuri inutile, termene nerezonabile sau întârzieri nejustificate; și
c) sunt eficace și au un efect disuasiv.