(1) Societățile comerciale cu capital majoritar de stat care nu au depus timp de 3 ani consecutiv situații financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la registrul comerțului ori care și-au încetat activitatea se dizolvă de drept și se radiază din registrul comerțului la solicitarea APAPS, în calitate de acționar majoritar.

(2) Bunurile rămase după radierea prevăzută la alin. (1) se vând direct de către APAPS prin una dintre metodele prevăzute de legislația în materia privatizării, veniturile obținute astfel fiind considerate venituri din privatizare. Transferul dreptului de proprietate al acestor bunuri din patrimoniul societății comerciale către APAPS nu este supus taxei pe valoarea adăugată.

(3) Dispozițiile prevăzute la alin. (1) se aplică numai societăților comerciale cu capital majoritar de stat care nu au creditori comerciali privați, care să poată să își valorifice creanțele în condițiile legii.