LexistoriaDreptul la drept.

Privatizarea prin transferul drepturilor dobândite de APAPS ca urmare a desființării contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni

Azi

OUG 26/2004 · 11 articole

Articolul 15

Prevederile prezentei secțiuni se aplică societăților comerciale la care contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni a fost desființat ca urmare a efectelor pactului comisoriu de gradul IV sau prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile și la care APAPS nu s-a reînscris ca acționar.

Articolul 16

APAPS poate înstrăina drepturile dobândite în urma desființării contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni ale societăților comerciale, potrivit art. 15, prin încheierea unui contract de înstrăinare.

Articolul 17

APAPS poate formula o ofertă de înstrăinare a drepturilor dobândite ca urmare a desființării acestui contract, prin publicarea unui anunț într-un cotidian de circulație națională și în format electronic.

Articolul 18

Oferta de înstrăinare va cuprinde prețul pachetului de acțiuni vândut, care este egal cu diferența dintre prețul prevăzut inițial în contractul de vânzare-cumpărare și prețul/restul de preț, după caz, achitat de către cumpărător în contul acestuia până la desființarea contractului, la care se adaugă dobânda aferentă în situația în care prețul se plătește în rate.

Articolul 19

Anunțul de înstrăinare va cuprinde:

a) denumirea societății comerciale;

b) date de identificare;

c) numărul de acțiuni care au făcut obiectul contractului desființat și procentul din capitalul social aferent acestora la momentul înstrăinării;

d) data și ora până la care se vor putea depune ofertele la sediul APAPS;

e) alte condiții stabilite de APAPS.

Articolul 20

Ofertantul care intenționează să dobândească drepturile prevăzute la art. 16 trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute pentru ofertanți de reglementările în vigoare referitoare la achiziționarea unui pachet de acțiuni deținut de APAPS în societățile comerciale cu capital de stat.

Articolul 21

Ca urmare a publicării ofertei APAPS, ofertantul care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 20 poate depune o ofertă de cumpărare în vederea dobândirii drepturilor menționate la art. 16.

Articolul 22

APAPS va putea accepta transferul drepturilor prevăzute la art. 16 doar dacă prin oferta de cumpărare sunt îndeplinite condițiile menționate în anunțul de înstrăinare.

Articolul 23

(1) Plata prețului acțiunilor dobândite se va efectua integral sau în rate pe o perioadă de până la 3 ani, cu un avans de cel puțin 30% din preț.

(2) În situația în care plata prețului se face în rate, se va percepe dobândă, iar diferența de preț va fi garantată prin instituirea unei garanții reale mobiliare asupra întregului pachet de acțiuni.

Articolul 24

În baza contractului de înstrăinare și a confirmării de către APAPS a plății prețului acțiunilor sau avansului, după caz, dobânditorul se va înscrie ca acționar al societății comerciale.

Articolul 25

Procedura prevăzută în prezenta secțiune nu este supusă reglementărilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiții financiare și piețele reglementate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 525/2002 .

Secțiunea a 2-a — Privatizarea prin transferul drepturilor dobândite de APAPS ca urmare a desființării contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni · OUG 26/2004 · Lexistoria