(1) Miniștrii, miniștrii delegați, secretarul general al Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat, personalul încadrat în funcții similare acestora, pe perioada deplasărilor în străinătate, pot fi însoțiți de cel mult două persoane.

(1¹) Primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiliilor județene, consilierii locali, precum și înalții funcționari publici, pe perioada deplasărilor în străinătate, pot fi însoțiți de o singură persoană.

(2) În cazul deplasărilor în străinătate, altele decât cele prevăzute la alin. (1) , delegațiile ministerelor, Secretariatului General al Guvernului, instituțiilor publice din subordinea/coordonarea Guvernului sau a ministerelor, instituțiilor și autorităților publice ale administrației publice locale pot fi alcătuite din maximum două persoane.

(3) Se exceptează de la prevederile alin. (1) și (2) deplasările:

a) la instituțiile Uniunii Europene, ale NATO, precum și la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică;

b) la reuniunile sau întâlnirile în cadrul inițiativelor regionale de cooperare internațională;

c) la misiuni, exerciții, antrenamente, ceremoniale și activități conexe organizate în afara teritoriului statului român, efectuate de personalul forțelor armate și de polițiști;

d) la reuniunile de cooperare transfrontalieră;

e) la misiuni în cadrul forțelor de menținere a păcii, efectuate de polițiști și funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare;

f) la olimpiadele și concursurile internaționale, efectuate de elevi și profesori;

g) efectuate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile.

(4) În cazuri temeinic justificate, la propunerea ordonatorilor principali de credite, majorarea numărului de persoane prevăzut la alin. (1) și (2) se poate aproba astfel:

a) de către primul-ministru sau viceprim-ministru, pentru miniștrii, miniștrii delegați, secretarul general al Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat, personalul încadrat în funcții asimilate acestora, înalții funcționari publici, precum și pentru delegațiile alcătuite din specialiști din cadrul ministerelor, Secretariatului General al Guvernului, instituțiilor publice din subordinea/coordonarea Guvernului sau a ministerelor;

b) de către consiliile locale, consiliile județene sau Consiliul General al Municipiului București, după caz, pentru primari, viceprimari, președinții și vicepreședinții consiliilor județene, consilierii locali, precum și pentru delegațiile alcătuite din specialiști din cadrul instituțiilor și autorităților publice ale administrației publice locale.