(1) Prevederile de la art. I pct. 5 și 7 se aplică începând cu data intrării în vigoare a ordinului ministrului muncii și justiției sociale prevăzut la art. 4¹ din Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență.
(2) La data intrării în vigoare a ordinului ministrului muncii și justiției sociale prevăzut la art. 4¹ din Legea nr. 52/2011, republicată , cu modificările și completările ulterioare, anexele nr. 1 și 2 din Legea nr. 52/2011 se abrogă.
(3) Prevederile art. I pct. 6 și 8 referitor la prevederile art. 9 alin. (1) și (2) din Legea nr. 52/2011, republicată , cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică începând cu veniturile lunii mai 2019.
(4) Prevederile art. I pct. 8 referitor la prevederile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 52/2011, republicată , cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, și prevederile art. III intră în vigoare la data de 1 mai 2019.
(5) Prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. II intră în vigoare după cum urmează:
a) pct. 1 și 2 , începând cu veniturile lunii mai 2019;
b) pct. 3-7 , începând cu data de 1 mai 2019.