Legea nr. 288/2015 privind votul prin corespondență, precum și modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 19 noiembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 4, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4¹), cu următorul cuprins:(4¹) În cazul alegerilor parlamentare anticipate, termenul de înregistrare ca alegător prin corespondență începe în 48 de ore de la data dizolvării Parlamentului și se termină la data expirării a 15 zile de la data începerii perioadei electorale.

2. La articolul 10, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1¹), cu următorul cuprins:(1¹) În cazul alegerilor parlamentare anticipate, documentele necesare exercitării dreptului de vot prin corespondență care sunt transmise alegătorului sunt următoarele: a) plicul exterior prevăzut de alin. (1) lit. a); b) un plic interior prevăzut cu elemente de siguranță care să asigure sigilarea acestuia, în care vor fi introduse opțiunea sau opțiunile de vot, după caz; c) certificatul de alegător; d) instrucțiuni privind exercitarea dreptului de vot, în care se indică datele de utilizator pentru accesarea site-ului de unde alegătorul își poate descărca buletinul de vot și termenul în care alegătorul trebuie să depună în cutia poștală sau la oficiul poștal documentele prevăzute la art. 14 alin. (5), astfel încât acestea să fie livrate biroului electoral competent, în termenul prevăzut de lege.

3. După articolul 13 se introduce un nou articol, articolul 13¹, cu următorul cuprins:Articolul 13¹ În cazul alegerilor parlamentare anticipate, Autoritatea Electorală Permanentă asigură postarea pe site-ul propriu dedicat votului prin corespondență a machetelor electronice ale buletinelor de vot prin corespondență, până cel mai târziu cu 15 zile înaintea datei votării.

4. La articolul 14, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1¹), cu următorul cuprins:(1¹) În cazul alegerilor parlamentare anticipate, alegătorul descarcă de pe site-ul Autorității Electorale Permanente, dedicat votului prin corespondență, fișierul electronic conținând buletinele de vot, tipărește și introduce în plicul interior numai pagina aferentă fiecărei Camere a Parlamentului.