Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 23 mai 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 117 alineatul (1), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:d) ca o măsură absolut necesară, atunci când, din motive de extremă urgență, determinate de evenimente care nu puteau fi prevăzute de către entitatea contractantă, termenele pentru procedurile de licitație deschisă, licitație restrânsă, negociere competitivă sau procedură simplificată nu pot fi respectate. Situațiile invocate pentru a justifica extrema urgență nu trebuie în niciun caz să fie atribuibile entității contractante.
2. La articolul 117, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:(6) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. d), entitatea contractantă nu are dreptul de a stabili în documentele achiziției durata contractului pe o perioadă mai mare decât cea necesară pentru a face față situației neprevăzute care a determinat aplicarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.
3. La articolul 117, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (6¹), cu următorul cuprins:(6¹) Prin excepție de la prevederile alin. (6), pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, entitatea contractantă are dreptul de a stabili, în mod justificat, în documentele achiziției, durata contractului pe o perioadă mai mare decât cea necesară pentru a face față situației neprevăzute.
4. La articolul 205, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Înainte de atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru, cu excepția situației contractelor subsecvente atribuite în executarea unui acord-cadru, entitatea contractantă, în termen de o zi lucrătoare de la momentul stabilirii ofertantului clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, respectiv în termen de o zi lucrătoare de la emiterea avizului conform, în situația în care documentația este supusă controlului ex-ante conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2017 privind funcția de control ex-ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare, solicită acestuia să prezinte documente justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare și selecție, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE, cu excepția procedurilor desfășurate în mai multe etape, când documentele justificative sunt solicitate înainte de transmiterea invitațiilor pentru etapa a doua către candidații selectați, acordând ofertantului/candidatului un termen de până la 7 zile lucrătoare pentru a răspunde la solicitarea de clarificare, sub sancțiunea respingerii ofertei ca inacceptabilă. Acest termen poate fi prelungit la solicitarea justificată a ofertantului/candidatului, cu cel mult 3 zile lucrătoare.
5. La articolul 205, alineatul (2¹) se abrogă.
6. La articolul 232, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:(7) Dispozițiile alin. (1) se pot aplică, în mod corespunzător, și pentru furnizori și/sau subcontractanții subcontractanților și/sau orice alți operatori economici, cu condiția ca această posibilitate să fi fost prevăzută în documentele achiziției.
7. La articolul 241, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) În situația prevăzută la alin. (1), în cazul în care se efectuează mai multe modificări succesive, valoarea modificărilor se va determina pe baza valorii nete cumulate a modificărilor succesive realizate numai în baza alin. (1), fără a se lua în calcul eventualele modificări care nu conduc la majorarea valorii contractului și fără a se aduce atingere caracterului general al contractului/acordului-cadru.