Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 153 alineatul (1), după litera f⁵) se introduce o nouă literă, lit. f⁶), cu următorul cuprins:f⁶) unitățile trimițătoare, pentru personalul trimis în misiune permanentă în străinătate;
2. La articolul 157 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a) veniturile din salarii, în bani și/sau în natură, obținute în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau unui statut special prevăzut de lege;
3. După articolul 157⁴ se introduce un nou articol, art. 157⁵, cu următorul cuprins:Articolul 157⁵ Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. f⁶) Pentru personalul român trimis în misiune permanentă în străinătate, baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate o reprezintă câștigul brut realizat din veniturile din salarii care cuprind salariile de bază sau, după caz, soldele de funcție corespunzătoare funcțiilor în care persoanele respective sunt încadrate în țară, la care se adaugă, după caz, sporurile și adaosurile care se acordă potrivit legii.
4. La articolul 168, după alineatul (1³) se introduce un nou alineat, alin. (1⁴), cu următorul cuprins:(1⁴) Persoanele prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. f⁶) calculează și plătesc contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru personalul român trimis în misiune permanentă în străinătate.
5. La articolul 168, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:(5) Calculul contribuției de asigurări sociale de sănătate se realizează prin aplicarea cotei prevăzute la art. 156 asupra bazei lunare de calcul menționate la art. 157, 157¹, 157³, 157⁴ sau 157⁵, după caz.
6. La articolul 169 alineatul (1), litera a¹) se modifică și va avea următorul cuprins:a¹) plătitorii de venit prevăzuți la art. 153 alin. (1) lit. f⁴)-f⁶);