Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 31 mai 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 2 alineatul (1), după punctul 8 se introduce un nou punct, pct. 8¹, cu următorul cuprins:alocarea dinamică reprezintă alocarea activelor unui fond de pensii facultative în funcție de vârsta participantului;

2. La articolul 2 alineatul (1), după punctul 12 se introduce un nou punct, pct. 12¹, cu următorul cuprins:Codurile de liberalizare ale O.C.D.E. reprezintă instrumente juridice ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică intitulate Codul de liberalizare a mișcărilor de capital și Codul de liberalizare a operațiunilor curente invizibile;

3. La articolul 2 alineatul (1), punctul 16 se modifică și va avea următorul cuprins:depozitarul reprezintă instituția de credit avizată de A.S.F., potrivit legii, pentru activitatea de depozitare, căreia îi sunt încredințate spre păstrare, în condiții de siguranță, toate activele fiecărui fond de pensii facultative, și care se încadrează în una din următoarele categorii: a) instituții de credit din România, autorizate de Banca Națională a României, în conformitate cu legislația bancară; sau b) sucursale din România ale unor instituții de credit, autorizate într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European; sau c) de la data aderării României la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E., sucursale din România ale unor instituții de credit dintr-un stat aderent la respectivele coduri, altele decât cele prevăzute la lit. b), autorizate de Banca Națională a României pentru a desfășura activitate bancară pe teritoriul României, în conformitate cu legislația bancară;

4. La articolul 2 alineatul (1), după punctul 17 se introduce un nou punct, pct. 17¹, cu următorul cuprins:fondul de pensii facultative cu alocare dinamică reprezintă fondul de pensii facultative în care alocarea activelor se realizează în funcție de vârsta participantului;

5. La articolul 2 alineatul (1) punctul 19, litera h) se modifică și va avea următorul cuprins:h) orice alt instrument admis la tranzacționare pe o piață reglementată într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un stat aparținând Spațiului Economic European sau într-un stat aderent la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E. ori pentru care s-a făcut o cerere de admitere la tranzacționare pe o astfel de piață;

6. La articolul 2 alineatul (1), după punctul 20 se introduce un nou punct, pct. 20¹, cu următorul cuprins:O.C.D.E. reprezintă Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică;

7. La articolul 2 alineatul (1), punctul 29 se abrogă.

8. La articolul 2 alineatul (1), punctele 33-35 se modifică și vor avea următorul cuprins:statul de origine reprezintă statul membru al Uniunii Europene, aparținând Spațiului Economic European sau statul aderent la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E. în care administratorul își are sediul social și principala structură administrativă sau, dacă nu are un sediu social, locul unde se află principala sa structură administrativă; statul gazdă reprezintă statul membru al Uniunii Europene, aparținând Spațiului Economic European sau statul aderent la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E., în care administratorul are o sucursală sau își desfășoară activitatea în mod direct din statul de origine, cu respectarea legislației privind pensiile facultative și a legislației privind munca și protecția socială relevantă în domeniul schemelor de pensii facultative aplicabilă în statul gazdă; statul terț reprezintă oricare alt stat care nu este stat membru al Uniunii Europene, nu aparține Spațiului Economic European sau nu aparține statelor aderente la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E.;

9. După articolul 12 se introduce un nou articol, art. 12¹, cu următorul cuprins:Articolul 12¹ Administratorul are obligația să mențină pe întreaga durată de funcționare condițiile prevăzute la capitolul II și avute în vedere la autorizarea de către A.S.F.

10. La articolul 13 alineatul (2), litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:f) statul membru al Uniunii Europene, aparținând Spațiului Economic European sau statul aderent la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E., în care funcționează administratorul, în cazul desfășurării activităților transfrontaliere;

11. La articolul 15, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Activele și pasivele fiecărui fond de pensii facultative sunt organizate, evidențiate și administrate distinct, separat de celelalte activități și de contabilitatea proprie ale administratorului, fără posibilitatea transferului între fonduri sau între fonduri și administrator, cu excepția operațiunilor de corecție sau regularizare aferente plăților/încasărilor eronate.

12. La articolul 15, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2¹), cu următorul cuprins:(2¹) Operațiunile de corecție sau regularizare aferente plăților/încasărilor eronate sunt efectuate în conformitate cu reglementările emise de A.S.F. și sunt notificate în prealabil acesteia.

13. La articolul 17, alineatul (2¹) se modifică și va avea următorul cuprins:(2¹) Administratorul poate delega către terți, cu condiția notificării prealabile a A.S.F., pe bază de contract scris și în conformitate cu reglementările A.S.F. emise în aplicarea prezentei legi, exercitarea activităților prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. l¹) și m).

14. La articolul 17, alineatul (2²) se abrogă.

15. La articolul 20, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:(6) Administratorul deține un nivel adecvat de lichiditate, stabilit prin reglementările A.S.F., a cărui valoare acoperă activitatea curentă pentru o perioadă de cel puțin 6 luni;

16. La articolul 21, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 21 (1) O persoană fizică sau juridică nu poate fi acționar direct și/sau acționar indirect semnificativ în cadrul mai multor administratori, cu excepția situației în care administratorii fac parte din același grup.

17. Articolul 29 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 29 (1) Poate fi administrator, în sensul prezentei legi, orice entitate care a fost autorizată, avizată sau supusă unei proceduri similare în vederea funcționării ca administrator, întrun alt stat membru al Uniunii Europene, aparținând Spațiului Economic European sau, de la data aderării României la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E., într-un stat aderent la respectivele coduri. (2) Administratorii prevăzuți la alin. (1) sunt supuși procedurii de înregistrare în Registrul prevăzut la art. 13 alin. (1) și sunt exceptați de la cerința autorizării de către A.S.F. (3) Administratorii autorizați în România pot primi contribuții de la participanți și întreprinderi dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, aparținând Spațiului Economic European sau dintr-un stat aderent la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E. (4) Persoanele care îndeplinesc condițiile pentru a deveni participanți la scheme de pensii facultative din România pot vira contribuții către fonduri de pensii administrate de administratori autorizați într-un stat membru al Uniunii Europene, aparținând Spațiului Economic European sau într-un stat aderent la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E. (5) Administratorul autorizat în România, potrivit prezentei legi, poate, direct sau prin sucursale, să administreze o schemă de pensii facultativă într-un alt stat membru al Uniunii Europene, aparținând Spațiului Economic European sau într-un stat aderent la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E. (6) Administratorul prevăzut la alin. (5) notifică intenția sa A.S.F., indicând statul membru gazdă în care dorește să desfășoare activitate direct și/sau prin sucursale și principalele caracteristici ale schemei de pensii; în cazul în care administratorul dorește înființarea unei sucursale, acesta comunică A.S.F. informațiile referitoare la structura organizațională a sucursalei, adresa din statul în care este stabilită schema de pensii, numele și datele de contact ale persoanelor care răspund de administrarea sucursalei, precum și alte informații și documente stabilite în reglementările A.S.F. (7) A.S.F., notificată conform alin. (6), dacă nu are motive să considere că structura administrativă sau situația financiară a administratorului ori reputația și calificările profesionale sau experiența persoanelor din conducerea acestuia sunt incompatibile cu activitățile propuse în statul gazdă, comunică autorității competente din acest stat, în termen de 3 luni de la primire, toate informațiile prevăzute la alin. (6) și aduce la cunoștință administratorului aceasta. (8) Înainte ca un administrator autorizat, avizat sau care a fost supus unei proceduri similare procedurii de autorizare întrun stat membru al Uniunii Europene, aparținând Spațiului Economic European sau dintr-un stat aderent la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E. să înceapă să desfășoare activitate de administrare a fondurilor de pensii facultative în România, autoritatea competentă din statul de origine notifică A.S.F. în acest sens și solicită comunicarea cerințelor stabilite de legislația privind pensiile facultative din România, inclusiv legislația privind munca și protecția socială relevantă în domeniul schemelor de pensii facultative, spre transmitere administratorului interesat. (9) Administratorul dintr-un stat membru al Uniunii Europene, aparținând Spațiului Economic European sau dintr-un stat aderent la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E., care intenționează să desfășoare activitate transfrontalieră în România, direct sau prin intermediul unei sucursale, transmite documentația și respectă cerințele de furnizare de informații stabilite de A.S.F., potrivit prevederilor prezentei legi și ale reglementărilor A.S.F. emise în aplicarea acesteia. (10) A.S.F. supraveghează permanent administratorul dintrun stat al Uniunii Europene, aparținând Spațiului Economic European sau dintr-un stat aderent la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E., care desfășoară activitate transfrontalieră în România, urmărind respectarea în activitățile acestuia a cerințelor stabilite de legislația aplicabilă în domeniul pensiilor facultative din România, inclusiv legislația privind munca și protecția socială relevantă în domeniul pensiilor facultative, precum și a cerințelor de furnizare de informații, prevăzute la alin. (9). (11) În cazul în care administratorul prevăzut la alin. (9) nu respectă reglementările aplicabile, A.S.F. solicită acestuia să se încadreze în prevederile legale și informează autoritatea competentă din statul membru de origine cu privire la aceasta. (12) A.S.F, în colaborare cu autoritatea competentă din statul de origine, adoptă măsuri preventive, de remediere sau sancționatoare pentru a determina administratorul să pună capăt încălcării constatate. Măsurile adoptate de A.S.F. sunt motivate temeinic și comunicate administratorului și pot consta inclusiv în interzicerea sau restricționarea activității administratorului, începând cu data prevăzută în actul individual emis de A.S.F. (13) În situația în care măsurile adoptate de A.S.F. conform prevederilor alin. (12) se dovedesc ineficiente și administratorul nu a respectat aceste măsuri sau în situația în care asemenea măsuri nu au fost adoptate de către autoritatea din statul de origine, iar administratorul continuă să încalce cerințele stabilite de legislația aplicabilă în domeniul pensiilor facultative din România, inclusiv legislația privind munca și protecția socială relevantă în acest domeniu, A.S.F. poate, după ce informează autoritatea competentă din statul de origine, să ia măsurile necesare pentru a preveni sau a sancționa alte încălcări, inclusiv, dacă este strict necesar, interdicția aplicată administratorului de a desfășura activitate în România. (14) A.S.F. poate solicita autorității competente din statul de origine al administratorului să decidă asupra separării activelor și pasivelor corespunzătoare activității desfășurate în România de celelalte active și pasive.

18. La articolul 36, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 36 (1) Modificarea prospectului schemei de pensii facultative se face de către administrator, cu avizul prealabil al A.S.F.

19. La articolul 38, literele b) și j) se modifică și vor avea următorul cuprins:b) rentabilitatea fondului de pensii facultative s-a situat sub rentabilitatea minimă calculată conform reglementărilor A.S.F., timp de 6 trimestre consecutive; ...................................................... j) în cazul desfășurării de activități transfrontaliere, în condițiile art. 29, atunci când administratorul nu respectă cerințele stabilite de legislația din domeniul muncii și protecției sociale relevantă în domeniul schemelor de pensii facultative din statul gazdă;

20. La articolul 47 alineatul (2), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a) contribuțiile convertite în unități de fond;

21. După articolul 47 se introduce un nou articol, art. 47¹, cu următorul cuprins:Articolul 47¹ La solicitarea administratorului, cu avizul A.S.F., un fond de pensii facultative autorizat poate avea o structură de portofoliu cu alocare dinamică.

22. La articolul 51, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Participanții și beneficiarii la un fond de pensii facultative au dreptul la egalitate de tratament și în cazul schimbării locului de muncă, a domiciliului sau reședinței într-o altă țară, stat membru al Uniunii Europene, aparținând Spațiului Economic European sau într-un stat aderent la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E.

23. La articolul 75, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 75 (1) Actul individual de aderare este un contract scris, încheiat între persoana fizică și administrator, inclusiv prin mijloace de comunicare la distanță, și conține acordul persoanei la contractul de societate și la prospectul schemei de pensii facultative, precum și faptul că a primit o copie a acestor documente și a acceptat conținutul acestora.

24. La articolul 76, alineatele (5) și (11) se modifică și vor avea următorul cuprins:(5) Angajatorul constituie și virează lunar contribuția datorată de fiecare angajat care a aderat la un fond de pensii facultative, pe baza actului individual de aderare la prospectul schemei de pensii facultative încheiat cu un administrator. .................................................... (11) Participanții pot, în orice moment, să modifice, cu respectarea nivelului prevăzut la alin. (2), să suspende sau să înceteze contribuțiile la un fond de pensii facultative, înștiințând administratorul și angajatorul.

25. La articolul 77, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:(5) În cazul schimbării locului de muncă, a domiciliului sau a reședinței în altă țară, stat membru al Uniunii Europene, aparținând Spațiului Economic European sau într-un stat aderent la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E., participantul și beneficiarul păstrează dreptul la pensia facultativă câștigată în cadrul schemelor de pensii facultative din România și aceasta se plătește în acel stat, în cuantumul rămas după scăderea tuturor taxelor și cheltuielilor aferente plății.

26. La articolul 84 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) investirea într-un mod care să asigure securitatea, calitatea, lichiditatea și profitabilitatea portofoliului, iar cele deținute pentru acoperirea Fondului de garantare se investesc, de asemenea, într-un mod adecvat naturii și duratei drepturilor cuvenite participanților și beneficiarilor;

27. La articolul 86, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:(5) Structura de administrare a riscului se asigură că există procese și proceduri pentru identificarea, cuantificarea, gestionarea, monitorizarea și raportarea riscurilor la care sunt supuși fondul de pensii și administratorul.

28. La articolul 87, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 87 (1) Administratorul investește activele fondului de pensii facultative în: a) instrumente ale pieței monetare, inclusiv conturi de disponibilități la vedere și de depozite, în lei și în valute cotate, care pot fi convertite prin intermediul pieței valutare cu respectarea regimului valutar stabilit de Banca Națională a României, la instituții de credit sau la sucursale ale instituțiilor de credit autorizate să funcționeze pe teritoriul României, al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau al statelor aderente la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E. și care nu se află în procedura de supraveghere specială ori de administrare specială sau a căror autorizație nu este retrasă, fără să depășească un procent mai mare de 30% din valoarea totală a activelor fondului de pensii facultative; b) titluri de stat emise de Ministerul Finanțelor din România, emise de state membre ale Uniunii Europene, aparținând Spațiului Economic European sau emise de statele aderente la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E., în procent de până la 100% din valoarea totală a activelor fondului de pensii facultative; c) obligațiuni și alte valori mobiliare emise de autoritățile administrației publice locale din România, din statele membre ale Uniunii Europene, aparținând Spațiului Economic European sau statelor aderente la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E., în procent de până la 50% din valoarea totală a activelor fondului de pensii facultative; d) acțiuni și drepturi tranzacționate pe piețe reglementate și supravegheate din România, din state membre ale Uniunii Europene, aparținând Spațiului Economic European sau statelor aderente la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E., în procent de până la 50% din valoarea totală a activelor fondului de pensii facultative; e) obligațiuni corporative, admise la tranzacționare pe piețe reglementate și supravegheate din România, din state membre ale Uniunii Europene, aparținând Spațiului Economic European sau statelor aderente la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E., în procent de până la 30% din valoarea totală a activelor fondului de pensii facultative, cu excepția obligațiunilor care presupun sau încorporează un instrument derivat; f) titluri de stat și alte valori mobiliare emise de state terțe, în procent de până la 15% din valoarea totală a activelor fondului de pensii facultative; g) obligațiuni și alte valori mobiliare tranzacționate pe piețe reglementate și supravegheate, emise de autoritățile administrației publice locale din state terțe, în procent de până la 10% din valoarea totală a activelor fondului de pensii facultative; h) obligațiuni și alte valori mobiliare ale organismelor străine neguvernamentale, dacă aceste instrumente sunt cotate la burse de valori autorizate și îndeplinesc cerințele de rating, în procent de până la 5% din valoarea totală a activelor fondului de pensii facultative; i) titluri de participare emise de organisme de plasament colectiv în valori mobiliare din România sau din alte țări, în procent de până la 15% din valoarea totală a activelor fondului de pensii facultative; j) investiții private de capital sub forma acțiunilor la societăți din România, din state ale Uniunii Europene, aparținând Spațiului Economic European sau statelor aderente la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E. sau sub forma titlurilor de participare la fondurile de investiții private de capital din România, din state membre ale Uniunii Europene, din state aparținând Spațiului Economic European sau statelor aderente la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E., în procent de până la 10% din valoarea totală a activelor fondului de pensii; k) acțiuni și obligațiuni emise de entități constituite pe bază de parteneriat public-privat sau fonduri de investiții specializate în infrastructură, în procent de până la 15% din valoarea totală a activelor fondului de pensii; l) valori mobiliare tranzacționate pe piețe reglementate și supravegheate emise de fonduri sau societăți care desfășoară activități de dezvoltare și promovare imobiliară, cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii, închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii, administrarea imobilelor, în procent de până la 5% din valoarea totală a activelor fondului de pensii; m) alte forme de investiții prevăzute de normele adoptate de A.S.F.

29. La articolul 87, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1¹), cu următorul cuprins:(1¹) Prin excepție de la prevederile art. 87 alin. (1) lit. d), administratorul poate investi activele fondului de pensii facultative cu alocare dinamică în acțiuni și drepturi tranzacționate pe piețe reglementate și supravegheate din România, din state membre ale Uniunii Europene, aparținând Spațiului Economic European sau statelor aderente la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E., în procent de până la 80% din valoarea totală a activelor fondului de pensii.

30. La articolul 91 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:c) rata de rentabilitate minimă calculată conform reglementărilor A.S.F.

31. La articolul 91, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) În cazul în care rata de rentabilitate a unui fond de pensii facultative este mai mică decât rata de rentabilitate minimă, prevăzută la alin. (1) lit. c), timp de 6 trimestre consecutive, A.S.F. retrage autorizația de administrare a administratorului respectiv, aplicând procedura privind administrarea specială prevăzută la art. 58-70.

32. La articolul 93 alineatul (2), litera b) se abrogă.

33. La articolul 94, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a) participantul nu îndeplinește condiția prevăzută la art. 93 alin. (2) lit. c), caz în care primește suma existentă în contul său ca plată unică sau plăți eșalonate în rate pe o durată de maximum 5 ani, la alegerea sa;

34. La articolul 102, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alin. (7), cu următorul cuprins:(7) A.S.F. poate contracta o societate cu expertiză recunoscută în domeniu pentru validarea valorii provizionului tehnic, calculată și raportată de către administratori.

35. La articolul 103, alineatele (1) și (7) se modifică și vor avea următorul cuprins:Articolul 103 (1) Administratorul îl informează anual, în scris, pe fiecare participant, la ultima adresă comunicată sau prin mijloace electronice, despre activul personal, respectiv numărul de unități de fond și valoarea acestora, precum și despre situația administratorului. ....................................................... (7) În cazul în care un participant la o schemă de pensii facultative din România își schimbă locul de muncă, domiciliul sau reședința într-un alt stat membru al Uniunii Europene, aparținând Spațiului Economic European sau dintr-un stat aderent la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E., administratorul îi va comunica în scris informații adecvate referitoare la drepturile sale de pensie facultativă și opțiunile sale posibile în acest caz.

36. Articolul 114 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 114 Depozitarii care au fost autorizați, avizați sau supuși unei proceduri similare în vederea funcționării ca depozitar al activelor fondurilor de pensii facultative într-un stat membru al Uniunii Europene, aparținând Spațiului Economic European sau într-un stat aderent la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E., definiți conform art. 2 alin. (1) pct. 16, sunt exceptați de la cerința avizării de către A.S.F.

37. La articolul 121 alineatul (1), după litera b) se introduce o nouă literă, lit. b¹), cu următorul cuprins:b¹) nerespectarea de către administrator sau de către persoanele care fac parte din conducerea acestuia ori a persoanelor care dețin funcții-cheie a obligației prevăzute la art. 12¹;