(1) Comitetul Național este o entitate fără personalitate juridică, care funcționează în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, constituit din președinte și 10 membri, după cum urmează: președinte este conducătorul Serviciului RDDA, câte un membru din cadrul Direcției generale de dezvoltare rurală - AM PNDR/AM PS, Direcției generale politici agricole, Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Institutului Național de Statistică, 4 membri reprezentanți ai colectorilor de date și un membru reprezentant al fermierilor.

(2) Reprezentantul fermierilor, membru în Comitetul Național, este desemnat de organizația profesională neguvernamentală din sectorul agricol și agroalimentar căreia Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale îi aprobă anual plata cotizațiilor și serviciilor lingvistice potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 52/2015 privind plata anuală a cotizațiilor și serviciilor lingvistice pentru organizațiile profesionale neguvernamentale din sectorul agricol și agroalimentar, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Componența nominală a Comitetului Național se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, la propunerea instituțiilor sau entităților prevăzute la alin. (1) și (2) .

(4) Secretariatul Comitetului Național este asigurat de un funcționar din cadrul Serviciului RDDA.

(5) Atribuțiile Comitetului Național prevăd aprobarea:

a) planului pentru selecția exploatațiilor agricole cu evidență contabilă proprie participante la RDDA, cu specificarea distribuirii pe categorii de exploatații și a regulilor detaliate pentru selectarea acestora;

b) raportului de implementare a planului de selectare a exploatațiilor participante;

c) raportului anual de activitate RDDA.

(6) Comitetul Național funcționează potrivit prevederilor art. 6 din Regulamentul (CE) nr. 1.217/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 de creare a unei rețele de colectare de date contabile agricole privind veniturile și activitatea economică a exploatațiilor agricole în Comunitatea Europeană.

(7) Președintele Comitetului Național convoacă ședințele acestuia.

(8) Comitetul Național ia hotărâri în unanimitate. În cazul în care unanimitatea nu este întrunită, deciziile se iau de către ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.

(9) Comitetul Național examinează în fiecare an, în luna octombrie, evoluția veniturilor și situația economică, socială și de mediu a fermelor, în special pe baza rezultatelor RDDA actualizate.