LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții speciale

Azi

OUG 27/2002 · 8 articole

Abrogat la 29 iulie 2004 · înlocuit de Legea 297/2004. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.

Articolul 66

(1) Reorganizarea judiciară și falimentul societăților a căror activitate este reglementată de prezenta ordonanță de urgență se supun prevederilor Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, cu modificările ulterioare.

(2) Dispozițiile speciale cuprinse în prezentul titlu se aplică membrilor bursei de mărfuri menționați la art. 18 alin. (1) lit. a), b) și c) și, după caz, lit. e), membrilor compensatori, societăților de bursa și caselor de compensație.

Articolul 67

Deschiderea procedurii falimentului unei societăți de bursa, unui membru al bursei, unei case de compensație sau unui membru compensator nu va afecta, sub rezerva fraudei:

a) irevocabilitatea unei tranzacții, validitatea sa față de terți și obligativitatea garantarii contractelor în curs de derulare în momentul deschiderii procedurii falimentului;

b) sumele, valorile și bunurile menținute în conturi de către casa de compensație, în numele și pe contul membrilor compensatori, precum și cele menținute în conturi de către membrii compensatori și membrii bursei de mărfuri în nume propriu și pe contul clienților.

Articolul 68

(1) După deschiderea procedurii de reorganizare judiciară C.N.V.M., în calitate de autoritate de supraveghere, poate hotărî măsuri de instituire a supravegherii și administrării speciale a societăților de bursa conform reglementărilor C.N.V.M.

(2) După deschiderea procedurii falimentului asupra unei societăți de bursa membrii bursei de mărfuri administrate de aceasta:

a) nu vor mai încheia tranzacții pe piețele la disponibil ale bursei de mărfuri;

b) pot încheia tranzacții pe piețele instrumentelor financiare derivate ale bursei de mărfuri exclusiv în scopul închiderii pozițiilor deschise la casa de compensație.

(3) În cazul deschiderii procedurii de faliment toate conturile deschise la o banca pe numele societății de bursa debitoare vor fi tratate de către judecătorul-sindic separat de conturile pe care aceasta le-a deschis pe contul membrilor bursei de mărfuri administrate.

Literele a) și b) ale alin. (2) al art. 68 au fost modificate de LEGEA nr. 512 din 12 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 576 din 5 august 2002.

Articolul 69

(1) După deschiderea procedurii de reorganizare judiciară C.N.V.M., în calitate de autoritate de supraveghere, poate hotărî măsuri de instituire a supravegherii și administrării speciale a caselor de compensație, conform reglementărilor C.N.V.M.

(2) După deschiderea procedurii de faliment asupra unei case de compensație membrii compensatori ai acesteia pot inregistra contracte futures sau optiuni, exclusiv în scopul închiderii pozițiilor deschise.

(3) În cazul deschiderii procedurii de faliment toate conturile deschise la o banca pe numele casei de compensație debitoare vor fi tratate de către judecatorulsindic separat de conturile în marja și de garantare specificate la art. 61 alin. (1) lit. a) și b).

Articolul 70

(1) În cazul deschiderii procedurii de reorganizare judiciară sau a falimentului toate conturile deschise la o banca pe numele membrului bursei de mărfuri debitor vor fi tratate de către judecătorul-sindic separat de conturile pe care membrul bursei le-a deschis în contul clienților săi.

(2) În cazul deschiderii procedurii de reorganizare judiciară sau a falimentului toate conturile deschise la o banca pe numele membrului compensator debitor vor fi tratate de către judecătorul-sindic separat de conturile pe care membrul compensator le-a deschis în contul clienților săi.

(3) În situația prevăzută la alin. (2) contul în marja și fondurile de garantare vor fi asimilate conturilor deschise în numele clienților săi în ordinea: cont în marja, fond individual de garantare, fond comun de garantare.

(4) După acoperirea debitelor către clienții membrului compensator debitor sumele rămase în contul în marja și fondurile de garantare care îi revin membrului compensator, conform regulamentelor casei de compensație, sunt la dispoziția judecătorului-sindic, în condițiile prevăzute de Legea nr. 64/1995 , republicată, cu modificările ulterioare.

(5) Soldul conturilor deschise pe numele membrului bursei de mărfuri debitor sau membrului compensator debitor nu va putea fi compensat cu soldul rezultând din conturile pe care membrul bursei de mărfuri sau membrul compensator le-a deschis în contul clienților săi.

Articolul 71

(1) După deschiderea procedurii de reorganizare judiciară a unui membru al bursei de mărfuri efectuarea de tranzacții de către acesta se poate face numai cu acordul judecătorului-sindic.

(2) Deschiderea procedurii de reorganizare judiciară a unui membru al bursei de mărfuri nu determina anularea obligațiilor ce revin în derularea tranzacțiilor încheiate, conform regulilor bursei de mărfuri și ale casei de compensație.

(3) Deschiderea procedurii de lichidare voluntara a unui membru al bursei de mărfuri nu determina anularea obligațiilor ce revin în derularea tranzacțiilor încheiate, conform regulilor bursei de mărfuri și ale casei de compensație.

Articolul 72

Pentru toate pozițiile deschise la casa de compensație de către un membru compensator asupra căruia s-a declansat procedura de reorganizare judiciară, judecătorul-sindic, respectiv administratorul, este obligat sa ia toate măsurile necesare pentru a da curs solicitărilor casei de compensație privind completarea contului în marja, având posibilitatea să le inchida sau să le transfere unui alt membru compensator cu acordul scris al clienților.

Articolul 73

(1) Nici o tranzacție nu va putea fi încheiată de un membru al bursei de mărfuri dacă asupra sa a fost deschisă procedura de faliment.

(2) După deschiderea procedurii falimentului asupra unui membru al bursei de mărfuri judecătorul-sindic va proceda de îndată la identificarea unui alt membru al bursei de mărfuri dispus sa preia toate obligațiile în curs ale clienților acestuia, rezultate din tranzacțiile încheiate pe piețele la disponibil și/sau piețele instrumentelor financiare derivate, procedând la transferarea imediata a acestora.

(3) După deschiderea procedurii falimentului asupra unui membru compensator judecătorul-sindic va proceda de îndată la identificarea unui alt membru compensator dispus sa preia toate pozițiile deschise ale clienților acestuia, procedând la transferarea imediata a acestora.