(1) În perioada 1 aprilie 2022 - 31 octombrie 2023, furnizorii de gaze naturale/producătorii de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice pentru consumul destinat populației în calitate de clienți direcți ai producătorilor de gaze naturale, denumiți în continuare PET client direct, au obligația de a constitui în depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale un stoc minim de gaze naturale pentru asigurarea continuității și siguranței în alimentarea clienților săi finali/asigurarea consumului propriu și suportabilității prețului de către aceștia; cantitățile de gaze naturale reprezentând stocurile minime ce urmează a fi înmagazinate de fiecare furnizor/PET vor reprezenta minimum 30% din cantitatea de gaze naturale necesară consumului clienților finali din portofoliul propriu/consumului propriu.
(2) Furnizorii de gaze naturale/PET client direct își îndeplinesc obligația privind constituirea stocului minim de gaze naturale prin:
a) înmagazinarea gazelor naturale în nume propriu, prin încheierea de contracte de înmagazinare subterană a gazelor naturale cu unul dintre titularii licenței de operare a sistemelor de înmagazinare subterană a gazelor naturale; și/sau
b) încheierea, până la data de 31 octombrie a fiecărui an, de contracte de vânzare-cumpărare ce au ca obiect cantități de gaze naturale provenite din depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale, înmagazinate de un alt furnizor de gaze naturale;
c) încheierea de contracte de mandat cu un alt furnizor, în vederea înmagazinării gazelor naturale.