(1) Pe o piața reglementată efectuează operațiuni numai participanții autorizați de C.N.V.M.

(2) Piața reglementată va stabili prin regulamentele sale, aprobate de C.N.V.M., condițiile de obținere și de menținere a calității de membru sau de alt tip de participant. Comitetul bursei de valori și, respectiv, consiliul de administrație al pieței reglementate sunt răspunzătoare de aplicarea acestor regulamente.

(3) Piața reglementată va permite accesul la operațiunile sale în calitate de membru sau de alt tip de participant acelor societăți de servicii de investiții financiare și altor entități autorizate de C.N.V.M., care îndeplinesc condițiile specifice pieței respective.