Abrogat la 29 iulie 2004 · înlocuit de Legea 297/2004. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.
C.N.V.M. poate suspenda unele sau toate operațiunile desfășurate pe o piața reglementată în cazul în care constata că nu sunt respectate prevederile legale și/sau apreciază ca este imposibila menținerea unei piețe ordonate, putând fi afectate interesele investitorilor. Pe durata suspendării nu mai pot fi efectuate noi operațiuni, iar obligațiile rezultând din operațiunile efectuate anterior vor fi îndeplinite în termenii stabiliți.