LexistoriaDreptul la drept.

Admiterea și retragerea valorilor mobiliare și a altor instrumente financiare de pe piețele reglementate

Azi

OUG 28/2002 · 7 articole

Abrogat la 29 iulie 2004 · înlocuit de Legea 297/2004. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.

Articolul 36

(1) Pe o piața reglementată sunt admise numai valori mobiliare și alte instrumente financiare înregistrate la O.E.V.M.

(2) Pe o piața reglementată sunt admise numai valori mobiliare și alte instrumente financiare pentru care se asigura accesul egal al investitorilor la informații.

(3) Admiterea unei emisiuni de valori mobiliare se extinde asupra tuturor valorilor mobiliare de același tip sau de aceeași clasa ale emitentului respectiv, care sunt în circulație la data admiterii.

(4) Regulamentele de admitere, menținere și retragere de pe piața a valorilor mobiliare și a altor instrumente financiare vor fi elaborate de respectiva piața reglementată și vor fi aprobate de C.N.V.M.

Articolul 37

După înregistrarea la O.E.V.M. titlurile de stat sunt de drept admise la cotare, la primirea de către piața reglementată a prospectului de emisiune din partea Ministerului Finanțelor Publice sau a agentului desemnat de acesta.

Articolul 38

(1) Un emitent ale cărui valori mobiliare sunt admise pe o piața reglementată trebuie să respecte cerințele acesteia privind obligațiile de transparenta.

(2) Decizia cu privire la o cerere de admitere la tranzactionare se aduce la cunoștința solicitantului în termen de maximum 30 de zile de la primirea cererii sau, în cazul în care piața reglementată solicita informații suplimentare în acest interval, în termen de 30 de zile de la data depunerii de către solicitant a informațiilor respective.

Articolul 39

(1) În cadrul fiecărei piețe reglementate pot funcționa secțiuni distincte cu condiții specifice privind admiterea, menținerea și retragerea instrumentelor financiare. Pentru secțiunile la care va exista o cota emitentul va fi obligat sa redacteze un document de prezentare sau un prospect în vederea listarii și să se supună obligațiilor privind raportarea continua și periodică, în conformitate cu regulamentele C.N.V.M. și ale pieței.

(2) În cazul admiterii la cota emitentul va pune la dispoziție publicului informațiile conținute în prospect și va face un anunț cu privire la admitere cel puțin într-un ziar de difuzare naționala, în conformitate cu regulamentele C.N.V.M. și ale pieței.

Articolul 40

(1) Pentru a putea fi introduse în bursa de valori societățile deținute public trebuie să îndeplinească următoarele condiții minime:

a) să aibă o capitalizare bursiera anticipata de cel puțin un milion de euro, exprimată în lei, sau un capital social reprezentând echivalentul în lei a cel puțin un milion de euro, în măsura în care valoarea capitalizarii bursiere nu se poate anticipa;

b) sa fi funcționat în ultimii 3 ani anteriori listarii și sa fi publicat situațiile financiare anuale pentru aceeași perioadă;

c) minimum 25% din acțiuni să fie deținute de public.

(2) Bursele de valori, cu aprobarea C.N.V.M., pot admite la cota oficială valori mobiliare emise de societăți deținute public care nu îndeplinesc cerințele prevăzute la alin. (1).

Articolul 41

Prin reglementările proprii supuse aprobării de către C.N.V.M. piața reglementată stabilește condițiile și procedura de suspendare a operațiunilor cu valori mobiliare și alte instrumente financiare.

Articolul 42

(1) Valorile mobiliare și alte instrumente financiare cotate sau tranzacționate pe o piața reglementată vor fi retrase de pe aceasta piața o dată cu radierea înregistrării lor la O.E.V.M.

(2) Consiliul de administrație al pieței reglementate, respectiv comitetul bursei de valori, poate dispune retragerea de la cota oficială dacă apreciază ca o piața ordonată a respectivelor valori mobiliare și alte instrumente financiare nu mai poate fi menținută sau restabilita.

(3) Retragerea de la tranzacționarea pe piețe reglementate a valorilor mobiliare și a altor instrumente financiare, cu excepția cazului prevăzut la alin. (1), se va face numai cu aprobarea C.N.V.M.