LexistoriaDreptul la drept.

Articolul III

Azi

La articolul XXII din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 25 iulie 2025, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1¹), cu următorul cuprins:(1¹) Prevederile alin. (1) nu se aplică pentru ocuparea prin concurs sau examen a posturilor didactice de predare, a posturilor pentru personal didactic auxiliar și personal administrativ din învățământul preuniversitar de stat, a posturilor de asistent universitar și nici promovărilor din instituțiile de învățământ superior.