LexistoriaDreptul la drept.

Articolul I

Azi

Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 22 iulie 1999, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează: 1. La anexa nr. 1, după punctul 4 de la litera D se introduce un nou punct, punctul 5, cu următorul cuprins: "5. Pentru personalul militar din Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază și Serviciul de Telecomunicații Speciale, precum și din Direcția Generală de Protecție și Anticorupție și Direcția Generală a Penitenciarelor din subordinea Ministerului Justiției și din aparatul central al Ministerului Justiției, valoarea de referință sectorială se stabilește, începând cu luna septembrie 2004, la 1.510.000 lei." 2. La anexa nr. 7, după punctul 3 se introduce un nou punct, punctul 3¹, cu următorul cuprins: "3¹. În situația în care baza de calcul pentru stabilirea drepturilor prevăzute la pct. 3 este mai mică decât solda lunară a funcției de militar, drepturile respective se calculează în funcție de aceasta din urmă."