(1) Pentru acordarea eșalonării la plată a obligațiilor fiscale, contribuabilii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) să aibă depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal;

b) să se afle în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilități bănești și să aibă capacitate financiară de plată pe perioada de eșalonare. Aceste situații se apreciază de organul fiscal competent pe baza programului de restructurare sau de redresare financiară ori altor informații și/sau documente relevante, prezentate de contribuabil sau deținute de organul fiscal;

c) să aibă constituită garanția potrivit art. 9;

d) să nu se afle în procedura insolvenței, potrivit prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare;

e) să nu se afle în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare;

f) să nu li se fi stabilit răspunderea în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006 , cu modificările și completările ulterioare, și/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 27 și 28 din Codul de procedură fiscală. Prin excepție, dacă actele prin care s-a stabilit răspunderea sunt definitive în sistemul căilor administrative și judiciare de atac, iar suma pentru care a fost atrasă răspunderea a fost achitată, condiția se consideră îndeplinită.

(2) Condiția prevăzută la alin. (1) lit. a) trebuie îndeplinită la data eliberării certificatului de atestare fiscală.