(1) Prin derogare de la prevederile art. 23 alin. (1) și (2) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și de la prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 , privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2020 se pot promova rectificări bugetare în primul semestru al anului.
(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pe perioada stării de urgență instituite pe teritoriul României, prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (1) lit. e) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată , cu modificările și completările ulterioare, de la prevederile art. 44 alin. (4) , art. 47 alin. (4) și (8)-(11) și art. 47¹ alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și de la prevederile art. 49. alin. (7) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, se autorizează ordonatorii principali de credite să efectueze virări de credite bugetare și credite de angajament neutilizate, după caz, astfel încât să asigure fondurile necesare pentru aplicarea măsurilor de combatere și prevenire a răspândirii infectării cu coronavirusul COVID-19, cu încadrarea în prevederile bugetare anuale aprobate.
(3) Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice ca pe baza comunicărilor transmise de ordonatorii principali de credite a virărilor efectuate la alin. (2) în termen de 5 zile lucrătoare de la data efectuării, să aprobe repartizarea pe trimestre a virărilor de credite bugetare și credite de angajament.