(1) Terenurile aferente investițiilor, precum și/sau construcțiile prevăzute a fi realizate prin proiectele din cadrul programului trebuie să se afle în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și/sau în administrarea beneficiarului.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 299 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 867 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările și completările ulterioare, pentru proiectele a căror finanțare este asigurată din prezentul program, în scopul implementării acestor proiecte, se conferă beneficiarilor proiectelor un drept legal de administrare temporară asupra imobilelor, astfel cum sunt ele definite la art. 1 alin. (5) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată , cu modificările și completările ulterioare, din domeniul public al statului, constituit pe baza unui protocol de delegare încheiat între administratorul de drept și beneficiarul proiectului, exclusiv pe durata implementării și monitorizării prevăzută în contractele de finanțare aferente proiectelor, fără obligativitatea de a înscrie dreptul de administrare temporară în cartea funciară. Dreptul de administrare temporară încetează odată cu finalizarea duratei de implementare sau, după caz, finalizarea duratei de monitorizare a proiectului.