Articolul 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 12 aprilie 2007, aprobată prin Legea nr. 98/2008 , se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 18. - (1) Secretariatul General al Guvernului funcționează în subordinea primului-ministru și este condus de un secretar general cu rang de ministru, ajutat de un secretar general adjunct cu rang de secretar de stat, precum și, după caz, de unul sau mai mulți secretari de stat, numiți, respectiv eliberați din funcție prin decizie a primului-ministru.

(2) Secretarul general al Guvernului este ordonatorul principal de credite pentru aparatul de lucru al Guvernului.

(2¹) Direcțiile, serviciile, birourile și compartimentele din structura Secretariatului General al Guvernului deservesc și aparatul propriu de lucru al primului-ministru.