(1) Plata personalului medico-sanitar și a registratorilor medicali care își desfășoară activitatea în cadrul centrelor de vaccinare împotriva COVID-19 organizate de către unitățile sanitare, inclusiv cele reglementate la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, precum și plata medicilor de familie pentru activitățile prevăzute la art. 3 alin. (2)-(7) se fac în baza unui contract distinct, de natură civilă, încheiat cu casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal al unității sanitare sau al furnizorului de servicii în asistență medicală primară, în condițiile prevăzute prin ordin al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, care se aprobă în termen de maximum 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(1¹) Plata medicilor de specialitate din cadrul furnizorilor de servicii medicale de specialitate din ambulatoriul pentru specialități clinice, inclusiv ambulatoriul integrat al spitalului, pentru activitățile prevăzute la art. 3 alin. (5²) , se face în baza unui contract distinct, de natură civilă, încheiat cu casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale de specialitate din ambulatoriul pentru specialități clinice, inclusiv ambulatoriul integrat al spitalului, în condițiile prevăzute prin ordin al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
(2) Plata personalului medico-sanitar și a registratorilor medicali care își desfășoară activitatea în cadrul centrelor de vaccinare împotriva COVID-19 organizate în alte locații decât cele organizate de către unitățile sanitare care se află în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate se face în baza contractelor de prestări de servicii încheiate de către aceste categorii de personal sau de către reprezentantul legal al entității în care își desfășoară activitatea cu reprezentantul legal al autorităților administrației publice locale, în condițiile prevăzute prin ordinul ministrului sănătății și al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, care se aprobă în termen de maximum 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(3) Modelul de contract, documentele în baza cărora se încheie contractul, condițiile de raportare și validare a activităților realizate și modalitatea de plată, precum și modalitatea de implementare a activității în centrele de vaccinare se stabilesc prin ordinele prevăzute la alin. (1) și (2) .