(1) Prin derogare de la prevederile art. 172 alin. (6) și (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, structura organizatorică, reorganizarea și restructurarea unităților sanitare din rețeaua Ministerului Sănătății, a celor din subordinea autorităților administrației publice locale și din rețeaua proprie a altor ministere și instituții publice cu rețea sanitară proprie se realizează cu avizul direcțiile de sănătate publică județene/a municipiului București, în funcție de necesități, în vederea asigurării condițiilor de izolare și a circuitelor funcționale care au drept scop prevenirea și controlul infecției cu virusul SARS-CoV-2. Reorganizarea și restructurarea unităților sanitare din subordinea autorităților administrației publice locale se vor face la solicitarea și cu consultarea acestora.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 172 alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, structura organizatorică, reorganizarea și restructurarea spitalelor private care asigură asistența medicală pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2 se realizează la propunerea acestora, cu avizul direcțiilor de sănătate publică județene/a municipiului București, în contextul epidemiologic actual, în vederea asigurării condițiilor de izolare și a circuitelor funcționale care au drept scop prevenirea și controlul infecției cu virusul SARS-CoV-2.

(3) Avizele, prevăzute la alin. (1) și (2) , eliberate de către direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, privind modificarea și reorganizarea structurii organizatorice, au valabilitate până la data de 31 decembrie 2021.