(1) Pe lângă ministrul afacerilor interne funcționează Colegiul ministerului, ca organ consultativ.

(2) Componența și regulamentul de funcționare ale Colegiului ministerului se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor interne.

(3) Direcția generală de informații și protecție internă este structura specializată a ministerului care desfășoară activități de informații, contrainformații și securitate, în vederea asigurării ordinii publice, prevenirii și combaterii amenințărilor la adresa securității naționale privind misiunile, personalul, patrimoniul și informațiile clasificate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

(4) Direcția generală anticorupție este structura specializată a ministerului pentru prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului propriu.