(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Economiei preia atribuțiile Departamentului pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, și anume:
a) atribuțiile de instituție publică implicată în domeniul privatizării pentru societățile naționale, companiile naționale și celelalte societăți aflate sub autoritatea sa;
b) atribuțiile privind exercitarea calității de acționar al statului la entitățile prevăzute la lit. a) , precum și cele referitoare la monitorizarea postprivatizare a îndeplinirii clauzelor din contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate în cadrul proceselor de privatizare a acestor entități;
c) orice alte atribuții îndeplinite prin Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, corespunzătoare activităților preluate, stabilite potrivit actelor normative în vigoare.
(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor ce decurg din calitatea de acționar a statului român la operatorii economici din domeniile economie, politici industriale, competitivitate, industria de apărare, resurse minerale neenergetice și dezvoltare durabilă, transportul energiei electrice și gazelor naturale, aflați sub autoritatea Ministerului Economiei, se realizează de către acesta.
(3) Se autorizează Ministerul Economiei să mandateze reprezentanții săi în adunările generale ale acționarilor la societățile din domeniile de competență prevăzute la alin (2) , pentru aprobarea modificării actelor constitutive ale acestor societăți, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență, și pentru efectuarea formalităților de publicitate prevăzute de lege.
(4) Începând cu data exercitării drepturilor și îndeplinirii obligațiilor decurgând din calitatea de acționar a statului la societățile prevăzute la alin. (1) și (2) , procedurile privind selecția administratorilor, de privatizare, restructurare, lichidare ori alte proceduri, aflate în derulare, se preiau cu menținerea valabilității actelor și procedurilor îndeplinite până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și se continuă de către Ministerul Economiei, care se subrogă în toate drepturile și obligațiile Departamentului pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului.
(5) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești sau arbitrale în care statul este chemat în judecată în calitate de acționar la operatorii economici prevăzuți la alin.(2) , interesele statului vor fi reprezentate, în condițiile legii, de către Ministerul Economiei.