(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și în baza Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, cererile, declarațiile și documentele doveditoare pentru solicitarea beneficiilor de asistență socială acordate din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale pot fi depuse în format letric sau prin poșta electronică.

(2) Cererile, declarațiile și documentele doveditoare prevăzute la alin. (1) vizează acordarea următoarelor beneficii de asistență socială:

a) ajutorul social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

b) alocația pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

c) alocația de stat pentru copii acordată în baza Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) drepturile acordate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011 , cu modificările și completările ulterioare;

e) alocația lunară de plasament acordată în baza Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

f) drepturile acordate în baza art. 50 din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

g) ajutorul pentru încălzirea locuinței acordat în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială pentru perioada sezonului rece, aprobată prin Legea nr. 92/2012 , cu modificările și completările ulterioare;

h) indemnizația lunară de hrană acordată în baza Legii nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România și de protecție a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, cu modificările ulterioare.

(3) Depunerea prin poșta electronică a cererilor, declarațiilor și documentelor doveditoare pentru solicitarea beneficiilor prevăzute la alin. (2) se face astfel:

a) pentru beneficiile prevăzute la lit. e)-f) și h) , la agențiile pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București, denumite în continuare agenții teritoriale, în a căror rază teritorială își au domiciliul, reședința ori locuiesc efectiv solicitanții;

b) pentru beneficiile prevăzute la lit. a)-d) și g) , la autoritățile administrației publice locale în a căror rază teritorială își au domiciliul, reședința ori locuiesc efectiv solicitanții.

(4) Depunerea prin poșta electronică a cererilor, declaraților și documentelor doveditoare este opțională și se realizează în condițiile în care agențiile teritoriale ori autoritățile administrației publice locale au dezvoltate sisteme de primire electronică, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).

(5) Începând cu data prezentei ordonanțe de urgență, pe perioada de aplicabilitate a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, decizia de acordare/respingere/încetare/suspendare a dreptului de asistență socială pentru oricare din beneficiile sociale prevăzute la alin. (2) se poate transmite beneficiarului în format letric sau prin poșta electronică de către agenția teritorială emitentă.