(1) În vederea acordării sumelor necesare plății indemnizației prevăzute la art. XI alin. (1) , angajatorii depun, prin poșta electronică, la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, precum și a municipiului București, în raza cărora își au sediul social, o cerere semnată și datată de reprezentantul legal însoțită de o declarație pe propria răspundere și de lista persoanelor care urmează să beneficieze de această indemnizație, asumată de reprezentantul legal al angajatorului, conform modelului care va fi aprobat prin ordin al ministrului muncii și protecției sociale și publicat ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(1¹) Angajatorii își asumă răspunderea pentru corectitudinea și pentru veridicitatea datelor înscrise în documentele prevăzute la alin. (1) .
(1²) Plata indemnizației se va face către conturile deschise de angajatori la băncile comerciale.
(2) Plata sumei prevăzute la art. XI alin. (1) se face în baza cererii semnate și datate de reprezentantul legal, depusă prin poșta electronică, la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, precum si a municipiului București, în raza cărora își au sediul social.