(1) Prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (16) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2024, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pe baza contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare, se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă titlul din clasificația bugetară referitor la proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020, respectiv titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“.
(2) Asigurarea creditelor de angajament și a creditelor bugetare necesare finalizării proiectelor aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2014-2020 se realizează în condițiile prevăzute la capitolul I secțiunea a 4-a din Legea bugetului de stat pe anul 2024 nr. 421/2023 .
(3) În aplicarea prevederilor alin. (1) și (2) , ordonatorii principali de credite sunt autorizați să introducă și/sau să modifice anexele nr. 3/xx/21, 3/xx/23, 3/xx/27 și 3/xx/29 din Legea bugetului de stat pe anul 2024 nr. 421/2023 , după caz.