(1) Prin derogare de la prevederile art. XLVII alin. (5) din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, cu modificările și completările ulterioare, în cazul autorităților/agențiilor/instituțiilor publice autonome, Guvernul României poate aproba, prin memorandum, un număr total de funcții de conducere mai mare de 8%, dar fără a depăși 10% din numărul total de posturi aprobate, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:
a) autoritatea/agenția/instituția s-a reorganizat sau urmează să se reorganizeze ca urmare a implementării prevederilor Legii nr. 296/2023 , cu modificările și completările ulterioare, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență;
b) după data intrării în vigoare a Legii nr. 296/2023 , cu modificările și completările ulterioare, autoritatea/agenția/ instituția a primit atribuții suplimentare pentru punerea în aplicare a unor prevederi legislative europene.
(2) Memorandumul prevăzut la alin. (1) se inițiază de către autoritatea/agenția/instituția publică autonomă interesată și se avizează de către Ministerul Finanțelor.