(1) Guvernul poate aproba prin hotărâre redistribuirea posturilor prevăzute la art. 22 alin. (2²) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, aprobată prin Legea nr. 227/2009 , cu modificările și completările ulterioare, și fondurile aferente acestora între bugetele ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, cu prioritate în vederea întăririi structurilor care au ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare comunitare acordate României.
(2) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1) se autorizează Ministerul Finanțelor Publice ca, la propunerea ordonatorilor principali de credite, să introducă modificările corespunzătoare în volumul și structura bugetelor acestora aprobate pe anul 2010, precum și în anexele la aceste bugete.
EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Ministrul muncii, familiei și protecției sociale, Mihai Constantin Șeitan București, 7 aprilie 2010. Nr. 32.