Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuții și competențe exercitate de Ministerul Sănătății către autoritățile administrației publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 3 decembrie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează: - La articolul 22, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: "(3) Dacă, după aprobarea listei prevăzute la art. 19, autoritățile administrației publice locale nu preiau, până la data de 15 aprilie 2011, unitățile sanitare publice cu paturi, conform dispozițiilor legale în vigoare, managementul acestora revine la Ministerul Sănătății, prin hotărâre a Guvernului, inițiată de acest minister."