LexistoriaDreptul la drept.

OUG 32/2019

Azi

Text integral · 3 articole

Articolul 1

(1) Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (2) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se autorizează Serviciul de Protecție și Pază să înregistreze în evidențele proprii, cu număr unic, autovehiculele în care se deplasează Sanctitatea Sa Papa Francisc cu ocazia vizitei desfășurate pe teritoriul României în perioada 31 mai – 2 iunie 2019.

(2) Numărul unic de înregistrare prevăzut la alin. (1) este înscris pe fond alb având litera/literele și cifra/cifrele de culoare roșie și este valabil exclusiv în perioada vizitei.

(3) Autovehiculele înregistrate potrivit alin. (1) au drept de circulație pe drumurile publice din România.

Articolul 2

(1) Înregistrarea și radierea din evidență a autovehiculelor prevăzute la art. 1 se realizează în perioada de aplicabilitate a prezentei ordonanțe de urgență, astfel încât să nu fie afectat programul oficial al vizitei.

(2) Cheltuielile efectuate pentru desfășurarea tuturor activităților de înregistrare și radiere din evidență se asigură din bugetul Serviciului de Protecție și Pază.

Articolul 3

Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data de 27 mai 2019 și se aplică până la data de 7 iunie 2019 inclusiv.