(1) Pe perioada stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, obligația prevăzută la art. 41 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 61 alin. (2) din Legea nr. 76/2002 , cu modificările și completările ulterioare, în cazul neîncadrării în muncă, reînnoirea de către șomerii care nu beneficiază de indemnizații de șomaj, în condițiile prevăzute de această lege, a cererii pentru a fi luați în evidență în vederea medierii se face în termen de 30 de zile calendaristice de la data încetării stării de urgență.