(1) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii va păstra înregistrări detaliate referitoare la ajutorul acordat. Aceste înregistrări conțin toate informațiile necesare pentru a stabili dacă sunt respectate criteriile din reglementările europene în domeniu și trebuie păstrate timp de 10 ani de la data acordării ajutorului.
(2) „C.F.R. Călători“ va păstra toate documentele aferente acordării acestui ajutor de stat timp de 10 ani și se obligă să le pună la dispoziția autorității de implementare a măsurii sau a Consiliului Concurenței ori de câte ori îi sunt solicitate.
(3) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de furnizor al măsurii, are obligația de a transmite Consiliului Concurenței toate datele și informațiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel național, în formatul și în termenul prevăzute de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat , pus în aplicare prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 175/2007 , precum și datele și informațiile necesare pentru întocmirea inventarului ajutoarelor de stat și a rapoartelor și informărilor necesare îndeplinirii obligațiilor României în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
(4) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de furnizor al măsurii, are obligația încărcării în Registrul general al ajutoarelor de stat acordate în România, denumit în continuare RegAS, a prezentei scheme, a acordurilor de finanțare, a plăților efectuate și a eventualelor recuperări, în conformitate cu prevederile Ordinului președintelui Consiliului Concurenței nr. 437/2016 pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind Registrul ajutoarelor de stat .