(1) După semnarea protocolului prevăzut la art. II alin. (1), în temeiul contractului de garantare, finanțatorul are dreptul să înscrie în cartea funciară privilegiul special al creditorului procurator de fonduri, pentru finanțările garantate care intră sub incidența împărțirii proporționale a riscurilor și pierderilor între finanțator și garant conform protocolului, fără plata tarifelor de înscriere. Privilegiul înscris în favoarea finanțatorului se consideră de rang egal cu ipoteca legală instituită în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, proporțional cu procentul de garantare, inclusiv la distribuirea sumelor rezultate din valorificarea garanțiilor.

(2) Dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2009 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 368/2009 , cu modificările și completările ulterioare, așa cum au fost modificate și completate prin prezenta ordonanță de urgență, referitoare la valorificarea bunului de către organele competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, se aplică în mod corespunzător și pentru valorificarea bunului grevat de privilegiul special prevăzut la alin. (1).