(1) Acordul și/sau autorizatia integrată de mediu se elibereaza de către autoritățile competente pentru protectia mediului în baza cererii titularului activității, care trebuie să cuprindă descrierea:
a) amplasamentului prevăzut pentru operare;
b) instalatiei și a activităților desfășurate, din care să rezulte natura și amploarea acestor activități;
c) materiilor prime și auxiliare, substanțelor și tipului de energie utilizata sau produsa de instalatie;
d) surselor de emisie ale instalatiei;
e) stării amplasamentului instalatiei;
f) impactului activității asupra mediului, ca intreg;
g) naturii și cantităților de emisii previzibile ale instalatiei în fiecare element component al mediului, astfel încât să fie posibila o identificare a efectelor semnificative ale emisiilor asupra mediului;
h) tehnologiei prevăzute și a altor tehnici utilizate pentru prevenirea emisiilor provenind de la instalații, iar dacă aceasta nu este posibila, pentru reducerea lor;
i) masurilor prevăzute pentru prevenirea producerii și valorificarii deseurilor generate de instalatie;
j) masurilor prevăzute pentru supravegherea emisiilor în mediu;
k) altor măsuri stabilite pentru indeplinirea obligațiilor de baza prevăzute la art. 11, după caz.
(2) Cererea trebuie să cuprindă un rezumat, fără caracter tehnic, cu datele prevăzute la alin. (1).
(3) După furnizarea datelor titularul activității va întocmi, după caz, un raport de securitate pentru prevenirea riscurilor de accident major, conform dispozițiilor legale în vigoare.