(1) Invitația de participare trebuie să cuprindă cel puțin următoarele informații:

a) referințe privind anunțul de participare publicat;

b) adresa la care va avea loc dialogul, precum și data și ora lansării acestuia;

c) limba/limbile în care se va derula dialogul;

d) dacă este cazul, precizări referitoare la documentele suplimentare pe care operatorii economici trebuie să le prezinte în scopul verificării declarațiilor sau completării documentelor, prezentate în prima etapă pentru demonstrarea capacității tehnice și economico-financiare.

(2) Autoritatea contractantă are obligația de a transmite invitația de participare însoțită de un exemplar al documentației de atribuire, care va include și documentația descriptivă.

(3) În cazul în care documentația de atribuire este accesibilă direct prin mijloace electronice în SEAP, autoritatea contractantă are obligația de a include în invitația de participare informații privind modul de accesare a documentației respective.